Opinie · Energie și investiții

observatoreconomic.ro · 30 octombrie 2026

Toate articolele

România trebuie să transforme profiturile din energie în capacități noi

Rezultatele OMV Petrom, Hidroelectrica și finanțarea retehnologizării de la Cernavodă arată aceeași nevoie: capitalul produs astăzi trebuie reinvestit în energie disponibilă și flexibilă pentru următoarele decenii.

Tehnicieni într-o instalație energetică modernă

Rezultatele publicate în această săptămână de marile companii energetice descriu o economie care produce capital, dar și o infrastructură care cere sume mult mai mari decât poate genera într-un singur an. OMV Petrom a investit 6,6 miliarde de lei în primele nouă luni, Hidroelectrica și-a mărit producția, iar Nuclearelectrica pregătește împrumuturi europene de 800 milioane de euro pentru retehnologizarea Unității 1 de la Cernavodă. Citite împreună, cifrele oferă o direcție clară: România trebuie să folosească profiturile actuale pentru a construi capacitățile de care va depinde după 2030.

Aceasta este o alegere economică, nu o preferință tehnologică. Energia produce venituri mari tocmai în perioadele în care prețurile sunt ridicate, oferta este tensionată sau activele funcționează aproape de capacitate. Dacă numerarul este extras integral pentru a acoperi cheltuieli curente, sistemul intră în următorul ciclu cu aceleași centrale îmbătrânite, aceeași rețea congestionată și aceeași expunere la importuri. Profitul unui an devine atunci o amânare a investiției, urmată de o factură mai mare.

OMV Petrom oferă un exemplu util pentru dimensiunea efortului. Profitul net a ajuns la 4,1 miliarde de lei, însă investițiile au urcat la 6,6 miliarde. Compania cheltuiește mai mult decât rezultatul net deoarece desfășoară simultan Neptun Deep, modernizări la Petrobrazi, proiecte regenerabile, baterii, hidrogen și combustibili noi. Acționarii vor judeca fiecare proiect după randament, dar raportul dintre profit și investiții arată cum arată, în practică, o tranziție energetică finanțată din bilanț.

Statul nu poate trata companiile energetice doar ca sursă de dividende

În cazul companiilor controlate de stat, tentația este diferită. Dividendele oferă venituri bugetare rapide și ușor de explicat, în timp ce investițiile se întind pe mai multe mandate și pot întâmpina întârzieri. Hidroelectrica a fost ani la rând unul dintre cei mai importanți plătitori de dividende către buget. Această contribuție este legitimă, dar politica de distribuire trebuie legată de un plan de capital multianual, nu de nevoia de numerar a guvernului din luna respectivă.

Indicatorii Hidroelectrica pentru primele nouă luni arată atât forța companiei, cât și limita modelului său. Producția brută a crescut cu 10%, iar vânzările cu 12%. Furnizarea către clienți a avansat cu 29%, dar achizițiile din piață au urcat cu 20%. Compania devine mai prezentă în relația cu utilizatorii finali, însă trebuie să cumpere energie atunci când producția hidro și profilul consumului nu se potrivesc. Seceta poate transforma rapid această diferență într-un cost.

Pentru Hidroelectrica, investițiile relevante nu se reduc la hidrocentrale noi. Modernizarea grupurilor existente, automatizarea, reducerea pierderilor, capacitatea de pompare, stocarea și prognoza hidrologică pot aduce energie și flexibilitate cu un risc mai controlabil. Unele proiecte noi vor rămâne necesare, dar ele trebuie comparate cu randamentul modernizării activelor deja construite și cu efectele asupra râurilor și comunităților.

Finanțarea pe termen lung este esențială pentru proiectele nucleare

La Cernavodă, scara este și mai mare. Banca Europeană de Investiții estimează costul retehnologizării Unității 1 la aproximativ 3,2 miliarde de euro. Împrumuturile de 800 milioane aprobate de acționarii Nuclearelectrica acoperă aproximativ un sfert din această sumă. Restul va veni din alte credite, fonduri proprii sau instrumente de piață. O investiție nucleară nu poate fi finanțată din rezultatul unui trimestru și nici dintr-o serie de decizii bugetare anuale.

Avantajul creditului BEI este potrivirea maturității banilor cu durata activului. Un reactor retehnologizat poate funcționa încă un ciclu de operare, iar rambursarea se distribuie în timp. Dar costul capitalului rămâne dependent de disciplină: contracte bine negociate, calendar realist, controlul lucrărilor și transparență asupra depășirilor. Finanțarea ieftină nu compensează un proiect prost administrat.

Retehnologizarea Unității 1 trebuie coordonată cu disponibilitatea întregului sistem. Oprirea reactorului pentru lucrări va scoate temporar aproximativ 700 MW din producție. În acel interval, România are nevoie de capacități de înlocuire, interconectări, stocare și contracte care să evite importurile la prețuri de criză. Planul financiar și planul tehnic trebuie construite împreună.

Rețeaua este investiția comună tuturor tehnologiilor

Producția nouă își pierde o parte din valoare dacă nu poate ajunge la consumator. Parcurile solare produc simultan la prânz, eolienele depind de vreme, hidrocentralele de debite, iar reactoarele funcționează cel mai eficient în regim stabil. Rețeaua trebuie să combine aceste profiluri, să transporte energia între regiuni și să gestioneze momentele cu surplus sau deficit. Fiecare proiect de producție adăugat fără întărirea rețelei mută problema de la lipsa capacității la congestie.

De aceea, politica de dividende a companiilor publice trebuie să includă explicit necesarul de investiții în transport și distribuție. Nu este suficient ca un producător să aibă bani pentru o centrală dacă racordarea întârzie ani. Transelectrica și operatorii de distribuție au nevoie de planuri de capital compatibile cu ritmul în care se aprobă noile proiecte de producție și cu electrificarea industriei, transportului și încălzirii.

Statul trebuie să ceară randament și termene, nu doar cheltuieli mai mari

Protejarea capitalului pentru investiții nu înseamnă acceptarea automată a oricărui proiect propus de conducerea unei companii. Dimpotrivă, sumele mari cer filtre mai exigente. Fiecare proiect ar trebui să publice costul estimat, sursele de finanțare, producția sau economiile așteptate, termenele, riscurile și evoluția contractelor. Când costul se schimbă, explicația trebuie să apară înainte ca depășirea să devină fapt împlinit.

Guvernanța contează la fel de mult ca tehnologia. Consiliile de administrație trebuie să aibă mandate suficient de stabile pentru a urmări proiecte de zece sau douăzeci de ani, dar și răspundere pentru decizii. Schimbarea frecventă a conducerii, obiectivele contradictorii și intervențiile punctuale în politica de dividende cresc costul finanțării chiar dacă nu apar imediat într-un tarif.

România are și nevoie de o ordine a investițiilor. Mai întâi trebuie protejată capacitatea care poate fi modernizată eficient, apoi trebuie construită flexibilitatea necesară integrării producției noi, iar proiectele foarte mari trebuie pornite numai cu finanțare și contracte credibile. O listă lungă de intenții nu produce energie. Produce concurență pentru aceiași bani, aceiași specialiști și aceleași capacități de construcție.

Profiturile ridicate din energie pot alimenta bugetul sau pot finanța active care reduc costurile și riscurile viitoare. România trebuie să le facă pe amândouă, dar într-o ordine care păstrează capacitatea de investiție. O regulă previzibilă de dividende, legată de proiecte aprobate și de indicatori de performanță, ar fi mai sănătoasă decât distribuțiile stabilite anual după presiunea deficitului.

Rezultatele din 2026 arată că există bani, proiecte și acces la finanțare europeană. Ceea ce lipsește încă este o disciplină comună care să lege profiturile companiilor, politica de dividende, investițiile în producție și dezvoltarea rețelei. Fără această legătură, fiecare companie își optimizează bilanțul, iar sistemul rămâne vulnerabil. Cu ea, capitalul produs în anii buni poate deveni energie disponibilă, mai stabilă și mai competitivă în deceniile următoare.